Giovanni vrea la FRF!

Redactor:
Nicu Bădescu
Giovanni vrea la FRF!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Programat abia în primăvara lui 2010, scrutinul pentru alegerea președintelui Federației Române de Fotbal a stârnit deja discuții. Surpriza a venit de la Giovani Becali, care a anunțat că dorește să fie al doilea om în FRF.

Totul a pornit de la o discuție între impresar și Mircea Sandu, purtată la gsp.tv. „Mircea, știi ce aș vrea eu? Să se organizeze alegeri și pentru postul de director general”, a fost atacul procuratorului de jucători. „Statutul spune că președintele propune, iar Comitetul Executiv aprobă”, s-a apărat Nașu’. Replica lui Becali nu a întârziat, moment în care și-a desconspirat și ținta: postul lui Ionuț Lupescu, om cu care se află într-un război rece de mai mult timp.

“Trebuie alegeri”

„Eu vreau să candidez. Am fost impresar, manager, președinte de club. Vreau acum să fiu și în conducerea FRF. Aș avea obiectiv calificarea la fiecare doi ani la turneele finale”, a punctat Giovani, care a explicat și ce îl împiedică să își îndeplinească visul. „Eu nu am nicio problemă dacă voi lucra cu tine, dar tu nu o să mă numești niciodată. Am șanse doar dacă sunt ales”. Sandu a eschivat – „Poate câștigă altcineva și te propune” – dar fără succes. Ultimul cuvânt l-a avut tot Becali. „Nu ai adversar și chiar dacă ai, nu are nicio șansă în fața ta. Trebuie alegeri și pentru directorul general”.

Ascult și eu ce spune Beckenbauer sau Platini. Nu ma interesează ce zice Ioan Becali
Ionuț Lupescu
director general FRF

Mi se pare o intenție normală. Giovani e îndreptățit să își dorească o asemenea funcție: Are experiență în fotbal și poate să lucreze cu succes la federație
Dumitru Dragomir
președinte LPF

La atacat și pe Prunea
Becali nu s-a mărginit la atacul îndreptat spre Ionuț Lupescu și l-a luat în vizor ieri și pe Florin Prunea. Profitând de problemele cu DNA Pitești ale directorului FRF, Giovani a fost foarte dur: “Prunea este cel mai mare blatist al fotbalului românesc! Dacă Mircea Sandu e bărbat, atunci el îl va da afară pe Prunea”, a spus impresarul. Replica lui Prunea nu a întârziat: “Giovani este un simplu suporter al fotbalului. Pentru mine, părerea lui este egală cu zero”, a spus și directorul pe relații internaționale al FRF.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Rusescu a numit omul din fotbal pe care
Rusescu a numit omul din fotbal pe care "nu vrea să-l mai vadă niciodată": "A vrut să mă lovească, nu…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Mașinile au interzis pe aceste drumuri din România. Decizia se aplică deja de vineri, 15 noiembrie
Mașinile au interzis pe aceste drumuri din România. Decizia se aplică deja de vineri, 15 noiembrie
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce sunt vizate ambele federații
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce sunt vizate ambele federații
×